Astrologia a apărut în Mesopotamia, în Babilon, actualmente Irak. Primele texte legate de mișcările planetare datează din anii 1900-1800 înaintea erei noastre, deci de acum aproximativ 4000 de ani. Unele surse atestă existența textelor astrologice încă din mileniul 3 înaintea erei noastre. Pentru mine, vechimea astrologiei ca știință reprezintă principala dovadă că ea funcționează și nu ține de domeniul fantasticului.

Astrologia este considerată în zilele noastre o pseudoștiință care studiază mișcările planetelor sistemului nostru solar și prezice evenimente în funcție de acestea.

Dacă analizăm însă mai în detaliu astrologia, aceasta se bazează pe o știință foarte exactă, și anume astronomia, care se întemeiază pe matematică. Iar această parte este majoritară în studiul astrologic, partea de interpretare fiind doar finalitatea.

La rândul lor, aceste interpretări se fac tot pe baza unor studii. Mai exact, pozițiile planetare din prezent sunt comparate cu cele din trecut, și observând ce s-a întâmplat în lume în acea perioadă, se compară cu prezentul și cu toate perioadele trecute când aceeași poziție a mai avut loc pentru că după cum știm, istoria se repetă.

O concepție greșită este că horoscopul reprezintă astrologia. În primul rând, horoscoapele care apar la televizor sau pe diferite siteuri de cele mai multe ori nici măcar nu sunt făcute de astrologi. În al doilea rând, horoscopul reprezintă o foarte mică parte din astrologie, fiind doar niște tendințe în funcție de zodie. Nici eu nu sunt în totalitate de acord cu horoscopul pentru că este mult prea general – câteva fraze nu se pot aplica la sute de milioane de oameni.

Ceea ce practic eu este astrologie personalizată, care se aplică fiecărui om în parte, aceasta fiind adevărata astrologie. Harta astrală personală, care se bazează pe momentul, data și locul nașterii, conține detalii strict personale, aceasta fiind singura metodă de a afla informații despre viața fiecăruia dintre noi.